Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat luni că, în opinia sa, transferul pacientului care a murit în Belgia a fost unul "greoi".
"Eu cred că a fost un transfer greoi, pentru că, dacă ar fi fost prima dată când lucrul acesta s-ar fi întâmplat, atunci, sigur că puteam să găsim scuze. Gândiţi-vă că în mod repetat au fost astfel de situaţii după Colectiv, dar şi în perioada care a urmat tragediei de la Colectiv au fost astfel de situaţii şi speram să fie o procedură rapidă, care să evite complicarea situaţiei unor pacienţi", a afirmat Rafila, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că degeaba sunt transferaţi pacienţi aflaţi în fază terminală. Transferul trebuie făcut "cât mai repede", când funcţiile vitale sunt păstrate şi când şansele de vindecare sunt, în mod evident, mult mai mari, a explicat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că pacientul care a murit în Belgia a fost transferat în străinătate de îndată ce s-a găsit un centru şi a fost posibil "din punct de vedere tehnic".
Bărbatul de 51 de ani, care suferise, în data de 20 ianuarie, o arsură gravă prin electrocuţie, a murit luni.
agerpres.ro