Premierul Florin Cîţu a anunţat că e la 1 august vor fi noi relaxări legate de pandemie, unele care vizează în special evenimentele care au loc în aer liber, dar nu vom renunţa deocambdată la purtarea măştii de protecţie în spaţii închise. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că experţii estimează că, la sfârşitul lunii august, varianta Delta a coronavirusului va deveni dominantă, inclusiv în Europa, menţionând că România va înregistra în perioada următoare o creştere a numărului de cazuri, lent, dar progresiv.
„Relaxări, nu restricţii. Nu scăpăm de mască la interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult pentru evenimente în spaţiu în aer liber, cu un număr mai mare de participanţi. Ora nu se schimbă, rămâne tot ora 2 noaptea. Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem cu ce avem, cu excepţia evenimentelor. Suntem încă într-o situaţie foarte bună. Avem şi condiţii la intrarea în ţară pe care nu le modificăm. Suntem precauţi. Singura pregătire pentru valul 4 este vaccinarea. Rămân vaccinuri şi pentru a treia doză. Aşteptăm decizia, dar specialiştii se îndreaptă spre acest lucru. Ei ne vor spune că trebuie administrată. Aşa arată direcţia în care merg discuţiile”, a afirmat Florin Cîţu, marţi la Parlament.