A fost activat planul roşu la Spitalul de Copii din Timişoara. Toţi copiii din secţiile de terapie intensivă şi pediatrie au fost evacuaţi până la sosirea pompierilor. Alarma s-a dat după ce, dintr-un aparat RMN, a început să iasă un fum consistent şi înecăcios.
Apelul la 112 a fost dat puţin după ora 7.30. Un angajat al spitalului a anunţat că o încăpere de la parterul clădirii este plină de fum. 30 de pompieri cu cinci maşini de interventie şi patru ambulante au ajuns de urgenţă la spital. Reprezentanţii spitalului spun ca aparatul RMN este încă în perioada de testare şi, cel mai probabil, cineva a făcut o setare greşită.
Alţi trei copii au fost evacuaţi dintr-o secţie alăturată şi duşi în alte încăperi din spital. Imediat ce s-a constatat că este vorba de o alarmă falsă, planul roşu a fost ridicat, iar pacientii au fost readuşi în saloane.