Peste 41.000 de reacţii adverse au fost înregistrate în urma vaccinării pentru COVID19. Aceste cifre au ieşit însă abia acum la iveală. Comitetul pentru Vaccinare a făcut public raportul. Printre aceste cazuri se numără şi oameni care au rămas cu probleme grave de sănătate. Este adevărat că, în cele mai multe situaţii, reacţiile au fost doar de moment. Sunt însă şi pacienţi care au boli grave şi care, spun ei, nu au primit niciun fel de ajutor din partea Ministerului Sănătăţii.
Fostul purtător de cuvânt al MinisteruluI Sănătăţii îl acuză acum direct pe medicul Valeriu Gheorghiţă că a muşamalizat totul în timpul campaniei de vaccinare şi că nu a fost sincer cu românii. Nu a publicat niciodată numărul real de reacţii adverse, spune el.
Printre oamenii care au avut reacţii adverse în urma vaccinării se numără şi Gabriela. După primele două doze, nu a avut nimic. La a treia situaţia s-a schimbat. Pe fişa medicală pe care a primit-o în urma controlului scrie negru pe alb că simptomele i-au apărut după ce a primit a treia doză de ser.
Femeia a lucrat în Germania până în urmă cu câteva luni. Acum s-a întors acolo pentru că în România nu poate beneficia de tratamentul adecvat pentru trombocitopenie! Acest tratament nu există în România, spune femeia. În fiecare săptămână, Gabriela merge la spital şi face câte o injecţie care costă 1.700 de euro. Revoltată că s-a îmbolnăvit, femeia a dat în judecată Ministerul Sănătăţii, Guvernul şi compania Pfizer. Cere despăgubiri de un milion de euro.
Peste 8 milioane de români s-au imunizat din momentul în care a început campania de vaccinare şi până în prezent.