La aceeaşi dată, anul trecut, în România se administra prima doză a vaccinului împotriva Covid-19. Primii care s-au imunizat au fost medicii de la spitalele aflate în prima linie a luptei împotriva coronavirusului. Deşi aşteptat cu nerăbdare de populaţie, vocile anti-vacciniste, multimea de fakenews , dar şi bâlbele politicienilor care au intervenit în zona medicală, au reuşit să împiedice o campanie şi aşa complicată de vaccinare în masă. Rezultatele, după un an, ne arată că România este pe penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte vaccinarea, numărul persoanelor imunizate fiind în jur de 40 la sută din populaţia eligibilă.
În anul care a trecut de când a început campania de vaccinare, suntem sub pragul de 8 milioane de români
imunizaţi Totalul celor vaccinaţi cu prima doză este de peste 7.900.000, adică 46,6% din totalul celor care au peste 12 ani şi se pot vaccina
Cifrele sunt mici, însă, dacă aruncăm o privire pe ceea ce se întâmplă în Europa. Procentul vaccinării la nivelul continentului este de 67,8%
Spitalul Victor Babeş din Timişoara a fost prima unitate sanitară din vestul ţării unde a început vaccinarea medicilor. După doza de rapel, la mijlocul lui ianuarie, aproape 95 la suta din personalul spitalului fusese deja vaccinat. Tot în ianuarie a început şi imunizarea populaţiei. Însă, numărul celor care au refuzat vaccinul şi care continuă să o facă să rămâne ridicat.
Medicii speră ca numărul redus de oameni care merg să se imunizeze să fie legat de sărbatori. Şi nu de lipsa de interes.
Deşi până acum s-au depistat 38 de cazuri de omicron, România se pregăteşte de valul 5 al pandemiei. Specialiştii
se aşteaptă ca numărul cazurilor să crească aşa că recomandă vaccinarea pentru toată lumea. Din ianuarie ar
urma să ajungă în ţară şi dozele pentru copiii care au între 5 şi 12 ani