Noi reguli pentru înmormântări

Noi reguli pentru înmormântări

România este ţara în care aproape 25 de mii de oameni au fost ingropaţi goi, în saci de plastic, şi ministrul Sănătăţii susţine că nu a existat nicio regulă scrisă în acest sens! Realitatea şi jurnaliştii i-au demonstrat însă contrariul. După o discuţie cu reprezentanţii cultelor, Vlad Voiculescu a iesit pe treptele ministerului ca să anunţe că va permite românilor să îşi îngroape morţii creştineşte şi decent. Nu înainte să se certe minute bune cu presa, care l-a intrebat de ce abia acum modifică regulile. Explicaţia ministrului? Nu a modficiat pentru că nu avea ce. Abia după ce i s-a citit textul ordinului de ministru a aflat ce măsuri a impus Ministerul. Cert este că de acum înainte se vor face înmormântări după rânduiala creştinească.

Ceea ce nu stia Vlad Voculescu este că în instituţia pe care o conduce se afla un ordin de ministru care spunea negru pe alb: ”Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare şi nici nu se îmbracă înainte de a fi introduse în sac.” se arată în documentul semnat anul trecut, în timpul mandatului fostului ministru Nelu Tătaru. Chiar dacă presa a insistat că timp de un an oamenii au fost umiliţi şi puşi să îşi îngroape morţii goi, în saci, ministrul insista ca nu au fost obligati de nimeni şi că poate a fost vina celor de la pompe funebre.

Scuzele au venit, însă, puţin mai târziu, pe Facebook. Insă nu pentru oamenii umiliti, ci…pentru confuzie.

Dincolo de acest scandal, de acum înainte, persoanele decedate de COVID 19 vor putea fi înmormântate îmbrăcate cu hainele puse la dispoziţie de familie şi se va putea organiza o slujbă. Sicriul va fi în continuare sigilat. De asemenea, preoţii vor putea merge în spital, la persoanele aflate în stare gravă, pentru împărtăşani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: