În dorinţa de a se vaccina cât mai rapid impotriva COVID-19, oamenii devin ţinta perfectă a escrocilor. În Statele Unite, tot mai multe persoane primesc mesaje în care le sunt solicitaţi bani şi date personale în schimbul unei false programări întrun centru de imunizare.
Aşa sună unul dintre numeroasele mesaje pe care oamenii le primesc pe telefoanele mobile. Autorităţile susţin că tot mai mulţi escroci se dau drept reprezentanţi ai Departamentului de Sănătate şi le solicită oamenilor informaţii personale sau financiare.
În acest context, autorităţile americane lansează un apel populaţiei. Oamenii trebuie să conştientizeze că vaccinul este oferit gratuit şi că sub nicio formă nu ar trebui să ofere bani celor care le promit un loc pe listele de imunizare.
De la începutul campaniei de vaccinare, aproape 80 de milioane de amercani au fost imunizaţi. Autorităţile spun că numărul inoculărilor va creşte în perioada următoare, mai ales în condiţiile în care recent a fost aprobat şi vaccinul produs de compania Johnson and Johnson.