MEDICINĂ NOUĂ ÎN SPITALE CA PE TIMPURI

MEDICINĂ NOUĂ ÎN SPITALE CA PE TIMPURI

Un singur spital construit de la zero în ultimii 30 de ani! Este "performanţa" pe care au reuşit-o aleşii noştri în sistemul medical. În rest, ne "lăudăm" cu spitale foarte vechi, unele mai vechi chiar şi de 100 de ani. Din această cauză, cele mai multe dintre ele nu pot primi autorizaţie de securitate la incendiu. Pandemia amplifică însă şi mai mult pericolul, spun mulţi medici, care atrag atenţia că supraaglomerarea secţiilor de ATI poate duce oricând la tragedii precum cea de la Neamţ! Spitalul Colentina, cel mai mare spital sport Covid din ţară, nu face, din păcate, excepţie de la acest posibil scenariu sumbru!

Dezastrul de la Spitalul din Piatra Neamţ s-ar putea repeta oricând şi în alte secţii de ATI. Institutul Clinic Fundeni nu are aviz de securitate la incendiu şi nici uşi anti incendiu în secţiile de ATI. Medicii care lucrează aici de ani buni ştiu acest lucru, şi o ştie şi Preşedintele Klaus Iohannis, care spune că spitalul Fundeni va fi refăcut cu fonduri europene, fără a avansa însă un termen în acest sens.

Fără aviz de securitate la incendiu funcţionează şi foarte multe spitale din ţară. În judeţul Vaslui, de exemplu, niciun spital nu are acest aviz. Există această problemă şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă de la Sibiu unde sunt trataţi în ATI pacienţi cu Covid, iar acestea sunt doar câteva exemple.

România mai are o problemă legată de modul în care arată structura spitalelor. Chiar dacă multe au fost renovate, spitalele din Capitală în care sunt trataţi pacienţi cu Covid sunt dispuse la fel de zeci de ani, aşa că este foarte greu pentru epidemiologi să facă în ele circuite separate cu standarde stricte. Reţeaua electrică suprasolicitată este altă problemă gravă.

Medicul de ATI Laura Zarafin de la Spitalul Colentina explică faptul că înainte de pandemie, în secţiile de ATI ale spitalului ajungeau pacienţi operaţi care aveau nevoie de un debit mic de oxigen. Pandemia a schimbat radical lucrurile.

La un pat de ATI destinat unui pacient Covid, sunt ataşate minimum 3 sau 4 injectomate, adică injecţii electrice, cel puţin un monitor, 1 aparat de ventilaţie mecanică, dar şi un aparat de dializă, în cazul pacienţilor care au şi disfuncţie renală.

La Colentina toate cele 29 de paturi de ATI destinate pacienţilor cu forme grave de Covid 19 sunt ocupate, iar pe secţii puţine paturi mai sunt libere. Din cauza infrastructurii vechi, aşa cum se întâmplă în cele mai multe dintre spitale, capacitatea de ATI sau cea a secţiilor nu pot fi mărite peste noapte.

Alţii s-au gândit însă şi la acest aspect. Multe spitale din Israel, de exemplu, sunt de aşa natură construite încât medicii pot tripla numărul de paturi într-un timp scurt. Şi asta pentru că au spaţii suplimentare care special concepute pentru acest lucru.

Spitale pe pentru pacienţi cu Covid în Bucureşti

Anul construcţiei:

Institutul Matei Balş - 1921 - clădirile vechi

Spitalul Victor Babeş - 1956

Spitalul Pantelimon - 1972

Spitalul Colentina - 1858 - spital pavilionar

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov - 1980

Spitalul Clinic Nicolae Malaxa - 1963

Maternitatea Bucur - 1937

Institutul Marius Nasta - 1949

1 PAT DE ATI:

- minimum 3-4 injectomate

- 1 monitor

- 1 aparat de ventilaţie mecanică

- 1 aparat de dializă - în cazul pacienţilor cu disfuncţie renală

Vaslui - toate spitalele

- Sibiu - secţia de ATI Covid a Spitalului Judeţean de Urgenţă

- Slatina - blocul operator şi ATI-ul Spitalului Judeţean

- Giurgiu - Spitalul Judeţean de Urgenţă

- Arad - Spitalul Judeţean de Urgenţă - clădirea principală

Afla mai multe despremedicinaspitaletop stirivechi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt