Klaus Iohannis: Într-o săptămână va veni prima tranşă de teste rapide. ATI, suplimentat cu 300 de ventilatoare

Klaus Iohannis: Într-o săptămână va veni prima tranşă de teste rapide. ATI, suplimentat cu 300 de ventilatoare

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va primi, în mai puţin de o săptămână, prima tranşă din cele 3 milioane de teste rapide Covid antigen comandate. De asemenea, şeful statului a precizat că secţiile de Terapie Intensivă din ţară vor primi 300 de ventilatoare şi aproximativ 500 de concentratoare de oxigen pentru pacienţii Covid aflaţi în stare gravă.

“Tocmai s-a încheiat o şedinţă de lucru pe care am avut-o cu domnul Nicolae Ciucă, Prim-ministru interimar începând de astăzi, cu ministrul Sănătăţii şi cu alţi specialişti – secretarul de stat Arafat, domnul doctor Gheorghiţă, care se ocupă de campania de vaccinare.

Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenţia s-a mutat pentru puţine zile pe altceva, pandemia nu a dispărut şi chiar dacă avem în continuare un număr relativ limitat de infectări noi, putem să observăm cu uşurinţă că, de exemplu, astăzi, din păcate, am avut peste 200 de decese.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt