INSP: În noiembrie am putea avea 25.000 de cazuri pe zi. Vaccinarea rămâne primul lucru pe care îl putem face, dar trebuie făcută rapid

INSP: În noiembrie am putea avea 25.000 de cazuri pe zi. Vaccinarea rămâne primul lucru pe care îl putem face, dar trebuie făcută rapid

Scenariu dur avansat de specialiştii români în sănătate publică: în actualul ritm de evoluţie a pandemiei, în noiembrie am putea ajunge la 25.000 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi. Adrian Pistol, şefa Centrului pentru Cotnrolul Bolilor Transmisibile din Institutul de Sănătate Publică a explicat la Digi24 că e nevoie ca vaccinarea să avanseze rapid pentru ca numărul de noi infectări să scadă.

„Cred că vaccinarea rămâne primul lucru pe care îl putem face, dar acest lucru trebuie făcut cât mai repede posibil, pentru ca ritmul de creştere să încetinească astfel încât să se şi simtă în numărul total de cazuri şi mai ales în numărul de cazuri severe şi în numărul de decese. Dar concomitent, până când efectele vaccinării se vor vedea, portul măştii, distanţarea fizică şi socială, deci renunţarea la o serie de activităţi care implică aglomerări umane, şi normele de igienă normale - cu cât le aplicăm cu mai mare rigurozitate, ne vor ajuta să trecem peste această perioadă”, a spus şefa INSP.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: