Vaccinul produs de AstraZeneca ridică în continuare semne de întrebare. Germania a decis suspendarea serului produs de compania anglo-suedeză pentru persoanele cu vârsta sub 60 de ani, după ce au fost raportate 31 de cazuri de cheaguri de sânge în urma imunizării. Între timp, numele vaccinului a fost schimbat şi va purta denumirea de Vaxzevria.
Nouă din cele 31 de persoane în cazul cărora au fost raportate cheaguri de sânge în creier, în urma vaccinării cu
AstraZeneca, au decedat în Germania. Cazurile au fost raportate la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 63 de ani. Ca urmare, autorităţile au decis restricţionarea serului în cazul persoanelor sub 60 de ani şi a celor care fac parte din grupurile de risc. De asemenea, cei care au sub această vârstă şi vor să se imunizeze cu a doua doză din acest ser vor putea să facă acest lucru numai după o consultarea unui medic specialist în vaccinare.
În acest timp, premierul italian Mario Draghi s-a vaccinat pentru COVID-19 cu serul Astra-Zeneca. Şeful guvernului italian a stat la coadă, alături de soţia sa, la centrul de vaccinare de la Termini, principala gară a capitalei Roma pentru a fi amândii imunizaţi.
În urma controverselor apărute în cazul acestui vaccin, compania farmaceutică anglo-suedeză a cerut schimbarea
denumirii serului. Ulterior, noul nume al vaccinului, Vaxzevria, a fost aprobat de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Deşi ambalajul acestuia va fi schimbat, serul va rămâne acelaşi şi este în continuare aprobat pentru a fi folosit în Uniunea Europeană.