Ne-am obişnuit, trăim aşa, aşa e viaţa noastră - spunem asta când vorbim despre aerul negru de fum pe care îl tragem adânc în plămâni. Despre parcurile cu betoane în loc de copac. Despre surzenia provocată de zgomotul marilor oraşe, despre praful al cărui vălătuci se strecoară printre noi, pe trotuoare, despre ploaia care e mai întâî murdară şi abia apoi spală.
Este un cuvânt care le defineşte pe toate: poluare. În toate formele ei. Care ne trimit la cozile de la spitale sau şi mai rău. Punem FOCUS pe această problemă pentru că România care este ţara cu cele mai multe victime din cauza poluării din Europa.
Când spunem poluare, ne gândim la aer şi la zgomot, dar e mult mai mult. Deja vorbim despre victime ale poluării. 20.000, 23 de mii sau 25 de mii sunt cifrre pe care le auzi când întrebi doar despre România. Nu sunt exacte pentru că ne lipsesc instrumentele de măsurare.
Care sunt acele zone unde poluarea este mai intensă? Cum putem să ne direcţionăm eforturile? Nu putem! Avem o listă a poluanţilor şi o reţea insuficientă de monitorizare. Aşa că ajungem să ne bazăm pe observaţii şi statistică. Doar de sărbători realizăm cât zgomot este de fapt în jurul nostru.
Stresul este poluare! Psihicul nostru este influenţat de toţi factorii negativi de care suntem înconjuraţi. De la o sănătate psihică fragilă până la o sănătate fizică precară e doar un pas. Soluţia multora este de a părăsi marile aglomerări urbane, de a părăsi Bucureştiul şi asta se vede.
Spaţiul verde protejează oraşul de furtunile de praf din afara lui, curăţă aerul şi oferă umbră, dar îl şi înfrumuseţează. Bucureştiul nu mai are o centură verde protectoare. Din ce mai avem, tăiem fără milă. Suprafaţa de verde pe care are un locuitor al capitalei este de 10 mp, în condiţiile în care recomandarea UE este de 26 de metri. OMS spune că ne trebuie de 50 de mp. Cu toţii cunoaştem benefiicille spaţiilor verzi, dar acel registru al spaţiilor verzi care ar trebui să existe la nivelul autorităţilor locale nu există, este neactualizat sau completat cu date eronate.
Puterea de a schimba nu este doar în dreptul autorităţilor, este în dreptul fiecăruia dintre noi. Nu putem renunţa la maşinile pe benzină sau motorină, nu vrem să revenim la epoca de piatră, dar putem alege să folosim transportul în comun, bicicleta să consumăm în raport de nevoi, să nu mai facem risipă.
