Fibrilaţia atrială, tratată minim invaziv

Fibrilaţia atrială, tratată minim invaziv

Fibrilaţia atrială este o boală care, netratată, duce la accident vascular cerebral, iar în România, aproximativ 60 la sută din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional sunt provocate de boli cardiovasculare. Tratarea bătăilor neregulate ale inimii, căci asta este fibrilaţia atrială, se face prin metoda de ablaţie. În Moldova există un singur medic ce face această procedură, iar lista de aşteptare cuprinde 300 de pacienţi şi se întinde pe un an şi jumătate.

Doamna Ana are 69 de ani şi se confruntă cu fibrilaţia atrială de peste 10 ani. Pe 2 iulie, anul acesta, a ajuns pe mâinile unicului doctor care face ablaţie în Moldova, Mihaela Grecu, şi se simte deja mult mai bine.

Medicii din toată zona Moldovei trimit cazurile de fibrilaţie atrială către institutul de la Iaşi astfel că există liste mari de aşteptare, care se întind pe un an şi jumătate.

Pentru ca procedura de ablaţie să poată fi realizată cum trebuie, este nevoie de aparatură de ultimă generaţie, pentru ca toate detaliile să poată fi analizate repede şi eficient.

Ablaţia cardiacă este o procedură minim invazivă de corectare a aritmiilor şi care se realizează cu ajutorul unor
catetere fexibile introduse în vasele de sânge ale pacientului. Este mult mai bună decât tratamentul medicamentos, expolică medicii.

Conform datelor oficiale, România are cea mai mare mortalitate prin accident vascular cerebral din Uniunea
Europeană, mai exact 4 români mor în fiecare oră din cauza unui AVC. Fibrilaţia atrială este cea mai des întâlnită
tulburare de ritm cardiac şi un factor care creşte riscul de producere a unui AVC.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt