Preşedintele Nicuşor Dan a reacţionat vineri seara, în urma exploziei devastatoare produse într-un bloc de locuinţe de pe Calea Rahovei din Bucureşti, cerând „asumarea responsabilităţii de către toţi cei implicaţi”, fie că este vorba de instituţii publice sau de companii private.
„Explozia produsă într-un bloc de pe Calea Rahovei din Bucureşti este o tragedie cutremurătoare care nu trebuia să se întâmple. Gândurile mele se îndreaptă către cei răniţi, către familiile îndoliate şi către toţi cei care trec acum prin clipe teribile”, a scris şeful statului pe pagina sa de Facebook.
„Este revoltător şi inadmisibil în România anului 2025”
Preşedintele a transmis un mesaj ferm, calificând situaţia drept „inadmisibilă” şi vorbind despre neglijenţă gravă: „Este revoltător şi inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranţa cetăţenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenţei sau a unor decizii iresponsabile.”
Nicuşor Dan a subliniat că persoanele şi entităţile care au avut informaţii sau atribuţii, dar nu au acţionat, trebuie trase la răspundere:
„Cei care au ştiut şi nu au acţionat, cei care au permis, prin inacţiune sau neglijenţă, ca acest lanţ de greşeli să culmineze cu moarte şi distrugere, trebuie să răspundă.”
El a cerut transparenţă şi raportarea urgentă a informaţiilor relevante de către autorităţile competente:
„Am solicitat instituţiilor responsabile să comunice toate datele relevante pe măsură ce le obţin. Nu putem aştepta ani de zile pentru o anchetă care să se încheie în uitare. Cetăţenii României aşteaptă adevărul şi acţiuni concrete.”
„Verificarea instalaţiilor nu este un act birocratic. Este o obligaţie care salvează vieţi”
Preşedintele a mai afirmat că datele preliminare indică o tragedie care putea fi evitată, dacă procedurile de siguranţă ar fi fost respectate:
„Această tragedie putea fi prevenită. Nu mai e loc pentru explicaţii sterile sau pasarea responsabilităţii.”
În final, Nicuşor Dan a subliniat că verificarea instalaţiilor de gaze şi a echipamentelor este o obligaţie vitală, nu o simplă formalitate:
„Verificarea instalaţiilor de gaze, a centralelor şi a echipamentelor nu este un act birocratic. Este o obligaţie legală şi face diferenţa dintre viaţă şi moarte.”






