Europa se relaxează

Europa se relaxează

În timp ce România încă se luptă cu valul trei al pandemiei, multe state din Europa încep să relaxeze măsurile restrictive. Italia, Grecia, Polonia dar şi Germania ies încet încet din lockdown, iar asta înseamnă automat pentru oameni bucuria libertăţii astfel redobândită. Cafenelele, muzeele, saloanele de înfrumuseţare, restaurantele, mall-urile primesc din nou clienţi, dar cu binecunoscutele măsuri de siguranţă impuse de contextul actual.

Mai multe state europene au decis redeschiderea instituţiilor culturale dar şi a spaţiilor comerciale.

După ce zilele trecute Marea Britanie a relaxat măsurile, după luni întregi în care cetăţenii au fost în lockdown total, şi alte ţări preiau modelul unei relaxări parţiale.

În Italia, o mare parte din cafenele, resturante, magazine sau muzee s-au deschis deja de acum 2 săptămâni iar din 26 Aprilie urmează o altă etapă, care va prioritiza spaţiile exterioare, după cum a anunţat Prim-ministrul Mario Draghi. Dacă acum oamenii pot lua mâncare la pachet, de săptămâna viitoare, aceştia vor putea fi serviţi şi la mese. Portughezii par să se bucure pe deplin de libertatea oferită de noile măsuri.

Nu doar comercianţii sunt fericiţi dar şi oamenii care îşi pot relua activităţile preferate.

Şi slovacii par a fi pregătiţi de relaxarea măsurilor.

Şi alte ţări europene precum Belgia, Danemarca, Elveţia, Estonia sau Lituania relaxează zilele acestea măsurile luate în perioada lockdown-ului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: