După doi ani de pandemie, viitorul rămâne incert

După doi ani de pandemie, viitorul rămâne incert

La doi ani de la debutul oficial al pandemiei de COVID-19, lumea se apropie în sfârşit de revenirea la normal? Imposibil de răspuns având în vedere numeroasele incertitudini, în primul rând legate de apariţia unor noi variante, relatează miercuri AFP.

Sfârşitul pandemiei?

"COVID-19 va continua, dar sfârşitul pandemiei este aproape", a scris în ianuarie în jurnalul ştiinţific The Lancet cercetătorul american Christopher Murray, specialist în sănătate mondială.

Aceste cuvinte sintetizează starea de spirit a autorităţilor sanitare din multe ţări la începutul anului 2022, la doi ani după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a calificat oficial COVID-19 drept pandemie.

În Europa, ţări precum Danemarca şi Regatul Unit au ridicat majoritatea restricţiilor - purtarea obligatorie a măştilor, izolarea impusă pacienţilor, permisele sanitare...

Ideea este să putem acum să "trăim cu" coronavirusul, pentru că este mult mai puţin letal decât la început datorită eficacităţii vaccinurilor şi apariţiei recente a variantei Omicron, mai puţin periculoasă comparativ cu precedentele.

Acesta ar putea fi sfârşitul pandemiei sau, cel puţin, al "fazei sale acute", conform OMS, care consideră acest rezultat posibil pentru jumătatea anului.

Un termen apare acum adesea în discursul public: trecerea la faza "endemică", adică o situaţie în care virusul continuă să circule, dar în care numărul cazurilor rămâne mai mult sau mai puţin stabil.

Însă, noţiunea rămâne vagă, iar unii oameni de ştiinţă se tem că ar putea fi folosită pentru a justifica relaxarea excesivă.

"O boală poate fi endemică şi poate rămâne atât mortală, cât şi foarte răspândită", a avertizat la sfârşitul lunii ianuarie în jurnalul ştiinţific Nature virusologul Aris Katzourakis, oferind drept exemplu malaria şi tuberculoza.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt