Cseke Atilla: Platforma de la Pipera, operaţionalizată în această săptămână. Va asigura 300 de paturi cu oxigen

Cseke Atilla: Platforma de la Pipera, operaţionalizată în această săptămână. Va asigura 300 de paturi cu oxigen

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat luni că se fac demersuri în vederea operaţionalizării platformei de la Pipera, care va asigura 300 de paturi cu oxigen pentru bolnavii COVID.

"Împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Primăria Municipiului Bucureşti se lucrează la operaţionalizarea platformei de la Pipera, care ne va da şansa a încă 300 de paturi cu oxigen. Şi acest lucru în această săptămână se va întâmpla", a afirmat Cseke Attila într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, ministrul s-a arătat nemulţumit de faptul că Spitalele Sfântul Ioan şi Malaxa, deşi au în total peste 800 de paturi, au cerut doar avizarea a aproximativ 300 de paturi. El a subliniat că aceste două unităţi au fost transformate complet în spitale dedicate pacienţilor COVID şi a menţionat că a trimis inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti la faţa locului, pentru a discuta despre creşterea numărului de paturi.

"Am avut o discuţie cu doi manageri de spitale şi vă spun extrem de deschis şi direct: mi se pare nepermis să ai un număr de paturi pe o autorizaţie sanitară de funcţionare non-COVD de 631 de paturi şi să ceri avizare pentru tratament COVID pe 224, în condiţiile în care spitalul se transformă complet în COVID. Drept urmare, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au fost la faţa locului - după această conferinţă de presă am rezultatul, sper - şi vom creşte numărul de paturi. Este vorba de Spitalul Sf. Ioan. De asemenea, pentru Spitalul Malaxa am discutat cu directorul structurii care administrează din partea PMB acest spital şi am cerut creşterea numărului de paturi, pentru că şi acolo sunt avizate 91 de paturi pentru COVID, în timp ce structura, în mod normal, este de peste 200. Sunt două spitale care s-au transformat complet în spitale COVID, deci altceva nu avem acolo. Este ilogic să nu putem să folosim aceste paturi", a susţinut el.

Cseke Attila a mai declarat că Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă lucrează la creşterea numărului de paturi ATI pentru bolnavii COVID. În acest sens, a precizat că până în prezent au fost asigurate aproape 1.500 de paturi ATI COVID, dar că luni, la ora 11,00, erau doar trei paturi libere în întreaga ţară.

Pe 14 ianuarie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa că spitalul modular de la Pipera va fi închis, ca urmare a faptului că a scăzut numărul persoanelor bolnave de COVID-19 care au nevoie de îngrijiri

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt