Specialiştii avertizează cum că, colectarea plasmei umane a scăzut în pandemie cu 30%. O nouă scădere a donării de plasmă ar putea veni odată cu valul 4. În momentul de faţă România nu are posibilitatea de a fracţiona plasma.
Pandemia de COVID-19 a afectat în mod grav colectarea de plasmă la nivel global. Încă de la debutul pandemiei s-a înregistrat o scădere de peste 30% a colectării plasmei umane, materia primă din care se fabrică imunoglobulina. Iar criza actuală ar putea fi cu mult mai mare decât cea care ne-a afectat în 2017 – 2018.
Otilia Stângă, şefa Asociaţiei Române a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare, a declarat către Aleph News ce înseamnă această criză de imunoglobulină pentru pacienţii români cu boli rare.