Ministerul Sănătăţii ar putea fi remaniat! Este anunţul făcut de premier în această după-amiază. Florin Cîţu nu s-a exprimat direct ca il va demite pe Vlad Voiculescu, dar a spus că este o chestiune de onoare şi că revocarea este decizia sa! Totul după scandalul evacuării Spitalului Foişor! După o tăcere de mai bine de 24 de ore, ministrul Sănătăţii a avut şi el o primă reacţie. Din nou, Voiculescu a dat vina pe directorul unităţii medicale.
După mai multe decizii şi afirmaţii controversate, Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pare tot mai aproape de
remaniere. Dacă după scandalul ordinului privind îngroparea decedaţilor de covid Premierul nu s-a exprimat,
acum evacuarea în miez de noapte a pacienţilor de la Spitalul Foişor, a stârnit nemulţumire la Palatul Victoria. Vlad Voiculescu dă vina însă, pe managerul unităţii medicale.
Mai mult, ministrul Sănătăţii susţine că pacienţii au înţeles de ce au fost scoşi noaptea pe tărgi din spital.
Vlad Voiculescu spune că decizia a fost luată şi pentru că erau mai bine de jumătate din locurile din spitalul foisor erau libere. Acum, in unitatea medicala sunt 4 pacienti cu covid intubat, 14 pe măşti cu oxigen cu presiune continuă , 6 pe secţii şi un pacient instabil.