Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) a făcut o analiză a evoluţiei pandemiei de COVID-19 în ţările din UE. Concluzia lor este una îngrijorătoare: măsurile luate de autorităţile române nu sunt eficiente şi, cel puţin până la Crăciun, numărul infectărilor şi a deceselor provocate de noul coronavirus va continua să crească. Situaţia s-ar putea schimba însă dacă vom reintroduce restricţiile dure din primăvara; în acest caz, curba infectărilor şi a deceselor ar intra pe o pantă descendentă.
Proiecţiile Centrului European arată că, în absenţa unor restricţii suplimentare, este de aşteptat ca numărul cazurilor de COVID-19 la nivelul UE să crească în continuare. Unele state au introdus deja restricţii suplimentare şi se aşteaptă ca bilanţul negativ să scadă, dar impactul lor nu poate fi exact estimat deocamdată.