"Şi persoanele vaccinate pot face COVID". E unul dintre argumentele românilor care resping imunizarea. Însă,
proporţia celor vaccinaţi care ajung la forme grave şi la deces este mult mai mică, spun în cor medicii, în speranţa că vor fi auziţi! Dacă majoritatea celor imunizaţi trec prin boală ca printr-o simplă răceală, cei care nu au vaccinul pot ajunge până în a treia a faza a bolii. Cea în care sistemul imunitar îşi atacă propriile celule.
Odată ce o persoană se infectează cu sars cov 2, boala poate evolua în două direcţii.
O parte din viruşi se elimină în aer. Alţii se răspândesc însă prin sânge.
Pacienţii care scapă de această etapă rămân însă cu cicatrici interne. Ele pot scădea calitatea vieţii sau pot favoriza
apariţia unor boli cronice. Alţi oameni ajung însă în cea de-a treia fază, cea mai periculosă.
Din păcate, aceasta este faza în care cei mai mulţi dintre pacienţi ajung acum în spitale. Potrivit cercetătorilor, varianta Delta produce de 100 de ori mai mulţi viruşi. Personale vaccinate se pot infecta şi ele deoarece răspunsul
corpului la vaccin începe să scadă după şase luni. Un studiu realizat de Centrul de Control şi Prevenţie al Bolilor
arată însă că riscul de deces este de 11 ori mai mic în cazul celor vaccinaţi cu schemă completă. Iar probabilitatea de a avea nevoie de spitalizare e de zece ori mai mică.