Cel puţin 38 de pacienţi cu COVID-19 au fost confirmaţi cu tulpina Omicron, la Botoşani

Cel puţin 38 de pacienţi cu COVID-19 au fost confirmaţi cu tulpina Omicron, la Botoşani

Cel puţin 38 de persoane din judeţul Botoşani au fost confirmate, până în prezent, cu varianta Omicron a noului coronavirus, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei.

Potrivit sursei citate, DSP a transmis către laboratorul de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi rezultatele a 50 de pacienţi confirmaţi pozitiv la testul COVID-19, iar în urma secvenţierii s-a stabilit că 38 de persoane sunt infectate cu tulpina Omicron.

"Sunt confirmări la pacienţii pozitivi. Am trimis la începutul anului la Iaşi pentru secvenţiere probele respective. La majoritatea cazurilor pozitive pe care le-au trimis la secvenţiere a ieşit tulpina Omicron, iar în cinci cazuri a ieşit tulpina Delta. Este o tulpină dominantă în momentul de faţă la Botoşani, iar faptul că avem foarte multe cazuri arată şi contagiozitatea acestei tulpini", a afirmat Monica Adăscăliţei.

Potrivit oficialului DSP, în toate cazurile pacienţii au avut forme uşoare şi medii ale bolii.

Rata medie de infectare la nivelul judeţului Botoşani era, marţi, de 3,06 cazuri la 1.000 de locuitori. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt