Bistriţa-Năsăud: Petrecere de Sf. Valentin cu 100 de persoane, întreruptă de poliţişti

Bistriţa-Năsăud: Petrecere de Sf. Valentin cu 100 de persoane, întreruptă de poliţişti

O petrecere de Sfântul Valentin la care au participat în jur de 100 de persoane, organizată într-un local din municipiul Bistriţa, a fost întreruptă sâmbătă seara de poliţişti, iar patronul a fost amendat, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres.

"Poliţiştii au întrerupt o petrecere, organizată în contextul sărbătorii Sfântului Valentin, de un operator economic, într-un local public din Bistriţa. În incinta localului respectiv se aflau aproximativ 100 de persoane, iar reprezentantul agentului economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020", se menţionează într-un comunicat al IPJ.

Poliţiştii bistriţeni, alături de poliţişti locali şi jandarmi, au verificat în cursul serii de sâmbătă 24 de operatori economici şi au legitimat peste 100 de persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 17.675 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt