Diferenţe mari între estul şi vestul ţării în ceea ce priveşte vaccinarea. Dacă Banatul se poate lăuda cu localitatea cu cea mai mare rată de vaccinare raportată la numărul de locuitori, peste 40 la sută, în celălalt colţ de ţară, în Moldova, există nu doar comune ci şi oraşe importante unde numărul persoanelor vaccinate este foarte mic. În unele cazuri, vorbim chiar de 5 la sută din populaţie vaccinată.
Comuna Dumbrăviţa, din judetul Timis este localitatea cu cea mai mare rata de vaccinare din Romania. Peste 44 la suta din cei aproape 15 mii de locuitori ai acesteia s-a imunizat deja.
In ultimul an, comuna de langa Timisoara a fost in carantina de 7 ori. La un moment dat incidenta de infectare la mia de locuitori ajungand aproape de 12. Autoritatile judetene au decis chiar, la un moment dat, sa amenajeze un centru de vaccinare in comuna, centru ce functioneaza si acum.
Pe de altă parte, Suceava este judeţul cu cele mai multe comune unde rata de vaccinare este de… sub 5%. Oamenii de aici sunt încă foarte sceptici cu privire la serurile apărute de câteva luni, iar unii sunt convinşi că acestea au de a face cu decesele mai multor oameni. În comuna Arbore, doar 300 din 6 mii de săteni s-au imunizat.
Şi, totuşi, unii dintre localnici ar vrea să se se imunizeze, însă teama îi copleşeşte.
Nici la Iaşi, oamenii nu se înghesuie să se vaccineze. În comuna Voineşti, din aproape 7 mii de suflete, doar 200 de săteni au ales să se imunizeze. Ca şi la Suceava, neîncrederea în seruri este motivul principal.
Rata mică de vacinare este dată, cred medicii, de faptul că populaţia din satele moldovene este îmbătrânită, iar cei tineri, care ar putea să îi sfătuiască, sunt plecaţi în străinătate de multă vreme.