AstraZeneca anunţă că doza booster cu vaccinul său asigură protecţie împotriva Omicron

AstraZeneca anunţă că doza booster cu vaccinul său asigură protecţie împotriva Omicron

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat joi că cea de-a treia doză a vaccinului său anti-COVID-19 creşte semnificativ nivelul de anticorpi împotriva Omicron, în contextul în care această nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 se răspândeşte rapid în Europa şi Statele Unite, informează AFP.

"Nivelurile de anticorpi care neutralizează Omicron după a treia doză de Vaxzevria", vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, "erau în mare parte similare cu cele atinse după două doze administrate împotriva variantei Delta", a precizat compania anglo-suedeză într-un comunicat.

"Nivelurile observate după a treia doză de vaccin erau mai mari decât numărul anticorpilor depistaţi la persoane care au fost infectate în trecut şi care s-au însănătoşit pe cale naturală" după contaminarea lor cu alte variante ale virusului care cauzează COVID-19, au adăugat reprezentanţii companiei AstraZeneca.

Studiul ce a vizat efectul celei de-a treia doze a fost realizat într-o manieră independentă de cercetători de la Universitatea Oxford, instituţia alături de care AstraZeneca a dezvoltat acest vaccin anti-COVID-19.

Vaxzevria nu a fost inclus pe lista vaccinurilor folosite ca doze de supra-rapel ("booster") în Marea Britanie, deşi el a fost principalul vaccin utilizat în această ţară pentru inoculările cu primele două doze, alături de serul dezvoltat de Pfizer-BioNTech.

Însă ţările dezvoltate privilegiază vaccinurile cu ARN mesager, precum cel produs de Pfizer, iar serul AstraZeneca este în prezent redirecţionat în principal către programul internaţional COVAX, destinat ţărilor sărace.

"Este foarte încurajator să vedem că vaccinurile actuale au un potenţial de protecţie împotriva Omicron după supra-rapelul cu a treia doză", a declarat John Bell, unul dintre cercetătorii de la Universitatea Oxford care au coordonat acest studiu.

Mai multe studii recente, realizate în laborator, au arătat că nivelul de anticorpi scade în faţa variantei Omicron la persoanele vaccinate cu primele două doze ale serurilor Pfizer-BioNTech şi Moderna şi înregistrează o scădere încă şi mai mare pentru persoanele vaccinate cu schemele iniţiale ale serurilor AstraZeneca şi Sinovac.

Pfizer-BioNTech şi Moderna au anunţat recent că dozele "booster" ale vaccinurilor lor cresc considerabil protecţia împotriva virusului. Deocamdată, însă, lipsesc datele medicale care le vor permite medicilor să afle cât de mult timp va dura această protecţie.

Potrivit lui Hans Kluge, directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), varianta Omicron, care are o propagare fulgerătoare, "ar trebui să devină sau a devenit deja dominantă în mai multe ţări, inclusiv în Danemarca, Portugalia şi Marea Britanie".

Iluzia celei de-a treia doze

Directorul OMS a avertizat însă miercuri în legătură cu iluzia potrivit căreia ar fi suficient să se administreze aceste doze "booster" pentru ca omenirea să pună capăt pandemiei de COVID-19.

Două studii realizate în Marea Britanie şi publicate miercuri arată că infecţiile cauzate de varianta Omicron sunt mai puţin susceptibile să provoace la fel de multe spitalizări în comparaţie cu varianta Delta, confirmând astfel o tendinţă observată mai întâi în Africa de Sud.

Totodată, AstraZeneca a anunţat joi într-un comunicat separat că Evusheld, cocktailul său de anticorpi cu acţiune îndelungată pentru prevenirea COVID-19, rămâne eficient împotriva variantei Omicron, conform rezultatelor furnizate de un studiu realizat de Universitatea Oxford şi facultatea de medicină din cadrul Universităţii Washington din oraşul american St. Louis.

"Date coerente obţinute din trei studii independente arată că Evusheld (...) rămâne eficient împotriva variantei Omicron la niveluri care aduc un beneficiu pacienţilor", a declarat Mene Pangolas, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare de produse biofarmacologice din cadrul companiei AstraZeneca.

Autorităţile sanitare americane au autorizat administrarea anticorpilor de sinteză produşi de AstraZeneca la anumite persoane care reacţionează negativ la vaccinuri din motive medicale, cu scopul de a le proteja faţă de COVID-19 chiar înainte de expunerea lor la virus.

A fost pentru prima dată când Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat în regim de urgenţă un astfel de tratament strict profilactic.

Evusheld este autorizat doar pentru persoanele imunodeprimate (la care vaccinul este susceptibil să funcţioneze mai puţin bine) şi pentru persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale (de exemplu din cauza unor puternice reacţii alergice). În aceste cazuri, Evusheld poate fi administrat începând de la vârsta de 12 ani.

Evusheld combină două tipuri de anticorpi de sinteză (Tixagevimab şi Cilgavimab) şi este administrat prin două injecţii intramusculare.

Aceşti anticorpi ajută sistemul imunitar să lupte împotriva virusului SARS-CoV-2 dacă îl întâlneşte în organism, vizând proteina Spike a acestuia, care îi permite coronavirusului să pătrundă în celule pentru a le infecta.

Pentru moment, două cocktailuri de anticorpi, cele produse de companiile Regeneron şi Eli Lilly, sunt autorizate ca măsură preventivă în Statele Unite, însă doar pentru persoanele care au fost expuse la virus cu puţin timp înainte de administrare şi pentru persoanele care prezintă riscuri de a se infecta din cauza profesiilor lor (angajaţi în aziluri pentru vârstnici, cei din închisori, etc.).

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt