Astăzi este ziua în care gospodinele muncesc de zor în bucătării pentru a pregăti cozonacii şi pasca. Şi ouăle trebuie vopsite, potrivit tradiţiei, tot în Joia Mare. În special în România rurală, obiceiul este păstrat cu sfinţenie.
În comuna Vintileasca, din judeţul Vrancea, Joia Mare este întâmpinată ca acum câteva sute de ani. Gospodinele învaţă tinerele din sat cum se încondeiază ouăle de Paşte, dar şi cum se pregătesc culorile pentru vopsit. Cea mai pricepută este tanti Paraschiva.
Procedeul, moştenit din bătrâni, este unul extrem de laborios
Apoi, un ceaun este umplut cu apă călduţă. Ouăle vor fi fierte aici la foc potrivit. Când sunt gata sunt date cu ulei pentru luciu. Abia acum urmează partea complicată.
Cu ajutorul un condei şi unei mâini dibace, banalele ouă fierte devin mici opere de artă.
Meşteşugul se transmite din generaţie în generaţie. Nicoleta încondeiază ouă încă de la 6 ani.
Odată încondeiate şi vopsite, ouăle sunt puse la păstrat. În Noaptea de Înviere, gospodinele satului le vor pune în coş pentru a le duce la biserică unde vor fi binecuvântate de preotul satului.