ANM a emis astăzi 13 coduri roşii şi 12 portocalii, toate pentru ploi şi vijelii puternice iar avertizările de vreme severă se menţin şi în zilele următoare. Vor cădea în continuare cantităţi importante de apă, astfel încât există riscul de inundaţii în mai multe zone ale ţării, unele deja afectate de furtuni, avertizează meteorologii.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni mai multe avertizări de vreme extremă. La ora 10:00 a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Acesta va fi valabil până mâine de dimineaţă, la ora 10:00, şi vizează cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, fenomene electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri/mp.