În România sunt peste 45 de mii de copii în centrele de plasament. Trăiesc şi cresc fără dragostea părinţiilor. O mână de oameni încearcă să le fie alături şi aduc un strop de bine în vieţile lor. Sunt voluntarii. Îi ajută pe cei mici la teme, îi duc în excursii sau tabere. Le sunt alături şi îi învăţă cum să devină independenţi. Dar pe lângă ingrijirea de bază, cu toţii au nevoie de prieteni şi să fie ascultaţi. Să primească aripi şi să fie pregătiţi de viaţa de după ieşirea din centru. Pentru acest lucru ong-ul ,,Ajungem Mari" are nevoie de peste 1000 de voluntari.
Amira are 11 ani, iar de trei ani este în centrul de zi Sfântul Iosif, împreună cu fraţii ei. Este elevă şi este foarte pasionată de sport. Spune ca ar vrea să devină karatistă, jucătoare de judo, dar se gândeşte şi la o carieră în actorie. Cel mai mult vrea să întoarcă binele care i s-a oferit, iar în câtiva ani ar vrea să devină şi ea un voluntar.
Voluntarii îi ajută pe copii şi pe tineri pe termen lung, îi întâlnesc în centre, învaţă împreună. Practic devin parte din viaţa lor şi continuă să fie un sprijin pentru ei. Iar de multe ori între voluntari şi copiii din centre se crează una dintre cele mai puternice şi autentice legături.
Este şi cazul lui Ştefan care a început să fie voluntar în urmă cu trei ai din pură convingere. Simţea că trebuie să facă asta! Şi aşa a fost pentru că l-a întâlnit pe Alex. Un copil de 14 ani singur pe lume. Mama sa era în Italia unde avea altă familie. A fost crescut de bunica, iar după moartea femeii, rudele au hotârăt să-l aducă pe Alex la centru.
Iniţial, între cei doi s-a creat o prietenie solidă. În urmă cu un an, Ştefan a simţit că vrea să-i fie mai aproape lui Alex, aşa că l-a adoptat. Acum cei doi formează o familie, dar şi o echipă puternică pregătită pentru orice provocare.
Aproximativ 9 mii de copii întră în sistem în fiecare an. Şi toţi au nevoie de oameni care să le fie mentori şi prieteni. În fiecare an ,,Ajungem Mari" recrutează noi voluntari. Programul a început acum opt ani. Înscrierile se fac până pe 20 septembrie şi sunt urmate de o testare pşihologică şi un training. Modulul de voluntariat se întinde pe o perioadă de luni.