VIDEO - Ziua Naţională a României – Ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor

VIDEO - Ziua Naţională a României – Ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor

Ministerul Apărării organizează, duminică, de Ziua Naţională a României, ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor din ţară. În Bucureşti, peste 2.500 de militari şi specialişti participă la Parada Militară, iar ziua se va încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

”Ministerul Apărării Naţionale organizează duminică, 1 decembrie, în municipiul Bucureşti, o serie de evenimente dedicate Zilei Naţionale a României. Astfel, începând cu ora 8.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I va avea loc o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori, în memoria eroilor români care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă pentru împlinirea idealurilor naţionale”, a transmis Ministerul Apărării.
Parada Militară Naţională este programată să înceapă la ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf.

La paradă participă 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, cu 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave.
Alături de militarii români vor defila şi 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Albania, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, SUA, Turcia şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Detaşamentele străine cuprind 21 mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă.
După încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piaţa Arcul de Triumf va putea vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 12.30.
Evenimentele din Bucureşti se încheie cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, începând cu ora 19.00, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor Sanitari, str. prof.dr. Gheorghe Marinescu, Şos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, bd. Gl. Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, scrie news.ro.

Afla mai multe despreziua nationalaromania
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt