Val de solidaritate la Miercurea Ciuc după tragedia celor 260 de romi rămaşi fără case

Val de solidaritate la Miercurea Ciuc după tragedia celor 260 de romi rămaşi fără case

Un incendiu violent care a mistuit, joi noaptea, aproximativ 20 de locuinţe ale comunităţii de romi din cartierul Şumuleu al municipiului Miercurea Ciuc a fost punctul de pornire al unui impresionant val de solidaritate al locuitorilor din oraş, care au sărit în ajutorul celor afectaţi, se arată într-un reportaj realizat de jurnaliştii Agerpres.

Flăcările, pornite de la un burlan metalic de fum neizolat termic, au mistuit casele din lemn, improvizate şi şubrede şi au lăsat sub cerul liber aproximativ 260 de oameni, peste jumătate dintre ei fiind copii.

Imediat ce autorităţile au realizat dimensiunea tragediei şi faptul că un număr foarte mare de oameni nu mai are unde să locuiască, au cerut ajutorul cetăţenilor oraşului, pe reţelele de socializare, în paralel cu măsurile administrative luate rapid.

Oamenii au privit pe Facebook imagini cu flăcările uriaşe, cu fumul dens, au aflat că la locul incendiului sunt copii care plâng, aflaţi în stare de şoc.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt