Un paraşutist britanic a cărui paraşută nu s-a deschis corect a suferit doar „răni minore” după ce a căzut de la 4.500 de metri şi a trecut prin acoperişul unei case din California, relatează The Guardian.
Soldatul a sărit dintr-un avion în timpul unui exerciţiu Halo (High Altitude Low Opening), o tehnică folosită de forţele speciale. El a pierdut controlul în timp ce se apropia de sol în apropiere de Camp Roberts, în Atascadero.
Potrivit unui post de televiziune local, accidentul s-a produs în jurul orei 17.00, pe 6 iulie. Mai mulţi vecini au văzut paraşutistul învârtindu-se în aer. Fotografiile de la faţa locului arată o gaură în acoperişul casei şi un soldat, purtând uniforma SAS, în bucătărie, înconjurat de moloz.
„Am alergat înăuntru pentru a mă asigura că este bine şi l-am verificat, iar ochii erau deschişi, dar nu eram sigur dacă e rănit. Nu am lăsat pe nimeni să îl mişte”, a declarat Rose Martin. „Este un miracol în opinia mea, într-adevăr. Adică, cine aterizează aşa fără paraşută şi supravieţuieşte?”