Un copac secular din comuna Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu, a fost lovit de un fulger şi a luat foc duminică seara, pentru evitarea propagării incendiului şi stingerea acestuia acţionând pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos.
"În seara zilei de duminică, ISU Giurgiu a fost anunţat că în satul Vâlcelele, comuna Vânătorii Mici, arde un copac secular care a fost lovit de un fulger în urma descărcărilor electrice şi a vijeliilor", se arată într-un comunicat de presă al ISU.
Copacul se afla la marginea unui lan de grâu şi exista pericolul extinderii incendiului, motiv pentru care la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă care au acţionat pentru stingerea incendiului.
În ultimele 24 de ore, judeţul Giurgiu s-a aflat sub atenţionare de cod galben de averse cu cantităţi de precipitaţii de peste 25 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină.