Un bărbat din Prahova care ieşise la alergat a fost găsit mort, după ce ar fi fost atacat de un urs

Un bărbat din Prahova care ieşise la alergat a fost găsit mort, după ce ar fi fost atacat de un urs

Un bărbat de 39 de ani care a plecat, duminică, să alerge şi nu s-a mai întors acasă a fost găsit decedat, luni seară, de echipele de căutare. Primele indicii arată că acesta ar fi fost atacat de un urs, informează IPJ Prahova.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Azuga au fost sesizaţi, luni dimineaţă, de tatăl victimei cu privire la faptul că bărbatul a plecat duminică să alerge şi nu a mai revenit la domiciliu, relatează Agerpres.

În urma acţiunilor de căutare la care au participat zeci de forţe, inclusiv câini de urmă, trupul neînsufleţit al persoanei în vârstă de 39 de ani a fost găsit în zona Limbăşelu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt