Un bărbat de 80 de ani a murit, marţi, în urma unui incendiu care a izbucnit în gospodăria sa din Huedin.
"Două autospeciale au fost alertate, în jurul orei 17.50, pentru a stinge flăcările care s-au manifestat în interiorul unei bucătării de vară, situată într-o gospodărie de pe strada Cetatea Veche din oraşul Huedin. Pompierii au constatat la faţa locului că arderea se manifesta doar în interiorul bucătăriei, unde au găsit corpul unui bărbat în vârstă de circa 80 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa", se arată într-o informare a ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, incendiul a izbucnit de la jarul căzut dintr-o sobă.
agerpres.ro