Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria

Sântămaria Mare este una din cele mai mari sărbători creştine de peste an. Totodată, ziua în care în bisericile din întreaga ţară este prăznuită ridicarea la cer a Maicii Domnului vine la pachet cu numeroase tradiţii şi obiceiuri. Dar şi cu o dilemă în rândul credincioşilor. Dacă se spune sau nu la mulţi ani, în condiţiile în 15 august este data morţii Fecioarei Maria.

Încă de dimineaţă, oamenii au luat calea bisericii. Coşuri încărcate au ajuns în lăcaşele de cult pentru a primi binecuntarea preoţilor şi pentru a fi apoi împărţite celor nevoiaşi.

Ca în fiecare an, pe buzele tuturor a apărut întrebarea dacă e potrivit sau nu să urăm astăzi la mulţi ani celor care poartă
numele Maicii Domnului. Părerile oamenilor au rămas împărţite.

O mare parte a clerului susţne că atât naşterea cât şi Adormirea Fecioarei Maria e prilej de bucurie. Aşa că urările
sunt porivite atât pe 15 august cât şi pe 8 septembrie.

Ziua de azi este legată în tradiţia populară de numeroase obiceiuri. Coşuri cu fructe sunt duse la biserică unde sunt sfinţite şi apoi dăurite altor credincioşi. Fetele nemăritate care vor să-şi găsească alesul trebuie să poarte în sân un fir de năvalnic, iar tunsul şi scăldatul în ape curgătoare sunt complet interzise.

Tot astăzi, peste 2,2 milioane de români care poartă numele de Maria sau Marian îşi serbează onomastica.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: