Şantierul pe care 2 muncitori au murit şi alţi 4 au fost răniţi nu avea nicio autorizaţie

Şantierul pe care 2 muncitori au murit şi alţi 4 au fost răniţi nu avea nicio autorizaţie

Şantierul Primăriei Sectorului 3 pe care doi muncitori au murit şi alţi 4 au fost răniţi nu avea nicio autorizaţie. Firma primise deja amendă de la Garda de Mediu şi urma să mai ia una, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. În dosarul penal deschis după accident, poliţiştii au mers la spital ca să-i audieze pe răniţi.

Muncitorii erau angajaţi la Algorithm Residential, societate înfiinţată în urmă cu patru ani de Consiliul Local Sector 3. De accesul maşinilor până în spatele Bibliotecii Naţionale se ocupau angajaţi de la ADP Sector 3.

Tiberiu Taropa, Inspectoratul de Stat în Construcţii: Lucrările au început în luna iulie 2021, investitorul nu a comunicat ISC data începerii lucrărilor de construcţii. Investitorul nu a obţinut în prealabil autorizaţie de construire în condiţiile legii. Pentru neîndeplinirea dispoziţiilor ale legislaţiei în vigoare, factorii responsabili vor fi sancţionaţi contravenţional.

Şantierul se află chiar în centrul Capitalei. Din cauza buldozerelor care făceau săpături fără umezirea pământului, aerul din zonă era plin de praf. În plus, mormane de deşeuri erau mutate de pe un teren pe altul. Comisarii de mediu au sancţionat constructorul încă la mijlocul lunii iulie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt