La doar 50 de kilometri de Focşani, într-un sat uitat de lume, în care nici câinii n-au mai rămas, îşi mai duc traiul doar câteva familii, majoritatea de bătrâni. Deşi locurile sunt de-o frumuseţe rară, nu-i bucură prea mult, căci drumul la vale este lung şi greu de bătut, iar medicul îi vizitează rar. Dacă nu-i găseşte acasa, se întoarce de unde a plecat. N-au magazin de unde să cumpere o pâine, n-au pensie, unii nici ajutor social şi, dacă n-ar fi copiii plecaţi prin lume sa-i ajute, s-ar descurca foarte greu.
O mână de oameni, trecuţi bine de 60 de ani, bolnavi, chinuiţi de necazuri de tot felul, a mai rămas în satul vrâncean Fetig să-si plîngă singurătatea si neputinta bătrânetilor. Dar si sa le povesteasca celor care mai trec prin zonă cum era odata, cind satul avea 88 de case, una si una!, iar copiii mergeau la scoala din virf de deal sau se zbenguiau pe ulitele, acum napadite de iarbă… La vale coboarau o data pe luna, daca e urgenta, altfel la 3 luni odata, sau deloc. Sunt rupti de lume.
Ultimii rămaşi îşi cultiva cele necesare traiului pe un petec de pamint, sa aiba peste iarna, când nu pot iesi din casa.
Putin mai la deal e casa altei familii. Nenea Toader, ager ca un flacau până acum vreo doi ani, abia se miscă, ajutat de doua cirje. Este trist, se descurca greu, sufera ca nu mai poate munci ca altadata, dar n-a fost pensionat pe
motiv ca… e bun de munca. Ar fi avut nevoie de operatie, dar n-a fost chip.
Tanti Ileana duce tot greul din ograda, dar uita de toate când ne arata cele 2 vaci care le asigura traiul de zi cu zi.
Şi, totuşi, e greu de crezut. Tinerii au plecat, n-a fost nicio nunta de ani buni, nu s-a mai nascut nici un copil, dar
oamenii speră totuşi că lucrurile se vor schimba.
