Persoanele cu dizabilităţi se lovesc zilnic de nepăsarea autorităţilor. Cu toate că România s-a angajat în 2006 să rezolve problema rampelor în termen de 6 luni, nici azi, la 15 ani distanţă, nu se oferă acces persoanelor cu deficienţe locomotorii în toate instituţiile publice. În Bihor, de exemplu, chiar agenţia desemnată să facă verificări în acest sens nu are o rampă conform standardelor impuse.
- Nu vă ajut să prindem unul de o parte, unul de alta până sus?
- Pot, cum să nu?! Mă lăsaţi pe partea asta.
Tânărul în scaun cu rotile, purtat pe braţe până la etajul 1 al Prefecturii Bihor, reprezintă imaginea umilinţei. O umilinţă la care sunt supuşi zilnic oamenii cu dizabilităţi locomotorii. Multe dintre instituţiile publice nu au rampe de acces şi nici platforme motorizate. Iar acolo unde există sunt fie defecte, fie prost gândite. Este şi cazul rampei de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bihor, exact instituţia responsabilă de verificări în acest sens.
