În ţara în care ni se fură pădurile văzând cu ochii, sunt oameni, puţini, ce-i drept, care fac eforturi mari pentru a acoperi dezastrul. Vorbim despre voluntarii Fundaţiei Conservation Carpathia care au pus umărul la treabă alături de cei care lucrează la Ocolul Silvic şi au împădurit încă 14 hectare din Munţii Făgăraş. I-au ajutat mult sute de oameni ai satelor din munţi, conştienţi că pădurea le oferă viaţă pentru ani întregi de acum înainte.
Pentru a reface ecosistemul forestier, oamenii Fundaţiei Conservation Carpathia cresc în cele 9 pepiniere şi cele 2 solarii pe care le deţin speciile care lipsesc din păduri. Aceştia plantează puieţi fără valoare din punct de vedere comercial, însă extrem de importanţi pentru biodiversitatea locului. Astfel, ei au reuşit să încheie anul 2020 cu plantarea de puieţi pe 87 de hectare din Munţii Făgăraş.
Încet încet pădurile României redevin ce-au fost odată. O arată ultima statistică a Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, suprafaţa pădurilor în România a crescut în 2019 cupeste 9.000 de hectare, faţă de anul precedent. Astfel, pădurile reprezintă 97.5% din fondul forestier naţional, iarsuprafaţa regenerată a scăzut cu 9.6%, adică cu peste 2.500 de hectare.
Avem suprafeţe mai mari de pădure datorită împăduririlor şiintroducerii a terenurilor degradate în fondul forestier. În funcţie de specie, un puiet se dezvoltă între 3 şi 5 ani, la care se adaugă încă 5 ani de îngrijire.