Reguli noi după decesul de la botez

Reguli noi după decesul de la botez

Tragedia de la Suceava, în care un nou născut a murit după ce a fost botezat, a stârnit primele reacţii în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel a trimis o circulară preoţilor din judeţ în care le cere să evite scufundarea cu capul în apă a micuţilor şi să nu mai oficieze astfel de evenimente fără asistenţa unor preoţi experimentaţi.

Înaltpreasfinţia Sa Calinic este primul ierarh care spune că Sfântul Sinod trebuie să adopte o practică unitară în privinţa botezului. Poziţia în care copiii sunt introduşi în cristelniţă se recomandă să fie una de siguranţă maximă, prin afundare până la gât, şi nu prin scufundare cu capul sub apă. De asemenea, copilul nu va mai fi scufundat daca părinţii nu sunt de acord sau dacă este născut prematur sau are
probleme de sănătate. Ierarhul argeşean povesteşte că a oficiat puţine slujbe de botez în viaţa sa tocmai pentru că i-a fost frică de fragilitatea nou-născuţilor, iar preoţii care decid să săvârşească botezul trebuie să aibă curaj şi… mâini speciale.

Cazul bebeluşului decedat la Suceava va schimba regulile care au guvernat, până acum, ritualul creştinării la români.

La Piteşti există deja biserici care au achiziţionat cristelniţe fără adâncime, tocmai pentru ca părinţii să simtă că micuţii lor sunt în siguranţă în momentul botezului.

Pe 25 februarie va fi următoarea şedinţă a Sfântului Sinod, iar pe ordinea de zi se află şi adoptarea unei proceduri comune pentru preoţii din toată ţara, astfel încât să se evite riscurile în momentul botezului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt