Forma de reorganizare teritorială a României propusă de deputatul Tudor Benga nu are nevoie de modificări ale Constituţiei, a explicat la Prima News iniţiatorul legii.
„Ideea e că România e extrem de fragmentată, Polonia are o populaţie dublă şi 16 voievodate. O jumătate din comune şi oraşe de la noi nu-şi pot acoperi cheltuielile şi constant sunt cu căciula în mână la bugetul central. Am propus 12 UAT, ideea a fost să comasăm judeţele respectând zonele istorice”, a arătat deputatul.
Cezar Baciu, viceprimarul oraşului Iaşi, crede că reorganizarea ar trebui făcută în două etape.
„Cred că în primul rând ar trebui să lucrăm la comasarea localităţilor, după ultimul recensământ sunt UAT-uri care nu mai corespund ca număr de populaţie cu Constituşia. Apoi aş trece la regionalizarea judeţelor şi aş face şi un referendum eventual. O variantă ar fi după cele 15 curţi de apel, o alta după zonele istorice ale României”, a spus Baciu.
El a adăugat că reorganizarea teritorială este absolut necesară, dar că va dura câţiva ani.
Primarul localităţii Călăraşi din Dolj, Sandu Sorin a dat ca un bun exemplu de organizare teritorială modul în care este organizat SRI, instituţie în care primarul a lucrat.
„Se pune problema cât de repede s-o facem să nu ajungem la falimente. Deja punem problema supravieţuirii, sunt localităţi care aleg între salarii şi investiţii. Fiecare primar vrea sală de înot şi teren de sport în condiţiile în care nu are bani. Mare parte din personalul primăriilor se ocupă acum cu împărţirea ajutoarelor sociale, iar dacă acest lucru va rămâne aşa, nu vom putea reduce personalul nici după reorganizare. A fost acum, de exemplu, cuponiada pentru energie, care a blocat primăriile”, a spus edilul local.