Precizările Romsilva după prăbuşirea cascadei Bigăr: A cedat sub propria greutate. Cascada se va regenera

Precizările Romsilva după prăbuşirea cascadei Bigăr: A cedat sub propria greutate. Cascada se va regenera

Reprezentanţii Romsilva au făcut, marţi, noi precizări în urma surpării Cascadei Bigăr. Aceştia susţin că ar fi cedat sub propria greutate şi resping acuzaţiile potrivit cărora prăbuşirea s-ar fi produs din cauza intervenţiei omului. Prin intermediul unui comunicat, Romsilva spune că există speranţe pentru regenerarea cascadei Bigăr, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat.

Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de muşchi, spun reprezentanţii Romsilva.

Potrivit acestora, carbonatul de calciu pietrifică acest covor de muşchi, care se regenerează cu noi straturi de muşchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip creşte permanent în dimensiuni.

„Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate şi volum şi a cedat sub propria greutate. Menţionăm că această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă şi în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de muşchi pietrificat. De altfel, o cascadă de acelaşi tip, cascada Moceriş, tot din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut”, transmis reprezentanţii Romsilva.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt