Pensiile se majorează de la 1 ianuarie. Cu cât vor creşte

Pensiile se majorează de la 1 ianuarie. Cu cât vor creşte

Valoarea Punctului de Referinţă (VPR), element esenţial în calculul pensiilor, va fi majorată, începând cu 1 ianuarie 2025, de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creştere cu 12,1%. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor avea o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.

”Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflaţiei. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanţie fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creştere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar şi asigură predictibilitate. Contributivitatea şi stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă şi contribuţii egale şi pensiile vor fi egale”, declară ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, potrivit News.ro

Se împlineşte un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România. În plus, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o îngheţare a pensiilor.

Punctul de referinţă de majorează anual, în luna ianuarie

Noua lege clarifică şi momentul în care se fac majorările şi introduce garanţia că pensiile vor creşte anual în luna ianuarie. Astfel, valoarea punctului de referinţă în funcţie de care se calculează valoarea pensiei va creşte de la 81 de lei la aproximativ 91 de lei (12,1%).

De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor avea o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.

La data intrării în vigoare a noii Legi a pensiilor, respectiv 1 septembrie 2024, valoarea punctului de referinţă era de 81 de lei. Potrivit articolului 84 din Legea 360/2023, începând cu anul următor intrării în vigoare a noii legi (1 ianuarie 2025), valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

Pentru anul 2025, valoarea punctului de referinţă va fi de 91 de lei, reprezentând o creştere de 12,1%.

19.000 de pensionari nu primiseră încă deciziile de recalculare

Potrivit Ministerului Muncii, la acest moment, aproximativ 19.000 de pensionari nu primiseră încă deciziile de recalculare din cauza unor probleme ale softului de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), însă aceştia şi-au primit în fiecare lună pensiile, însă la valoarea din august 2024, urmând ca diferenţele în plus rezultate ca urmare a recalculării sau revizuirii să le primească cel mai târziu în luna decembrie.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat recent că a cerut conducerii CNPP ca în regim de urgenţă să fie finalizate toate procedurile aşa încât toţi pensionarii să-şi primească, până în luna decembrie, deciziile de recalculare pe Legea 360, precum şi drepturile aferente acestora. De asemenea, ea a spus că în aceste zile va trimite Corpul de Control al Ministerului Muncii la Casa Naţională de Pensii Publice pentru a verifica modul în care s-a derulat contractul privind aplicaţia de pensii publice, încheiat de CNPP.

Majorarea anuală se aplică la valoarea recalculată, nu la cea în plată

Potrivit unor informări prezentate de Ministerul Muncii înaintea intrării în vigoare a noii legi, Casa Naţională de Pensii a recalculat 4.609.830 de pensii din sistemul public aflate în plată în România. Dintre acestea, au fost majorate 3,8 milioane de pensii reprezentând 82,56 %. Nu toate pensiile recalculate au fost majorate de la 1 septembrie, în cazul a 84.176 de pensii rezultând aceeaşi valoare în urma recalculării, iar pentru 719.257, o valoare mai mică. Potrivit noii legi, toţi aceşti pensionari încasează pensia aflată în plată înaintea recalculării, dacă în urma acestui proces a rezultat o pensie mai mică.

Este important de ştiut că în cazul tuturor pensionarilor, majorarea anuală se va aplica la valoarea recalculată a pensiei, nu la cea în plată.

Legea 360/2023 a intrat integral în vigoare la 1 septembrie 2024, însă au fost unele prevederi care deja s-au aplicat încă de la începutul acestui an, ca de exemplu posibilitatea prelungirii activităţii în muncă până la 70 de ani, majorarea punctului de pensie şi contestarea deciziilor de pensii la casele teritoriale de pensii, în termen de 45 de zile.

Ordonanţa privind persoanele cu handicap, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 127/2024, publicată în Monitorul Oficial din 11 noiembrie 2024, aduce modificări la Legea 448/2006 pentru protejarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit noilor prevederi, există două măsuri de solidaritate care vizează atât pensionarii în plată, cât şi persoanele pensionabile. Ministrul Muncii a explicat că în cazul pensiilor în plată, a fost prevăzută indemnizaţia de solidaritate (o prestaţie socială acordată persoanelor cu handicap vizual grav, cu handicap grav şi handicap accentuat), iar în cazul pensionabililor, puncte de sprijin (o prestaţie socială acordată pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat)

Indemnizaţia de solidaritate se raportează la pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau cuvenită conform legislaţiei anterioare datei de 31 august 2024, se acordă lunar şi ia în calcul indicele social de referinţă plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut. Bucura- Oprescu a explicat că aceşti pensionari vor primi, de fapt,aceeaşi sumă cu care li s-ar majora pensiile in sistemul public. „Se menţine acelaşi mecanism ca în cazul majorării valorii punctului de referinţă, dar pe indicatori de asistenţă socială”, a explicat ministrul într-o emisiune televizată..

Afla mai multe desprepensiemajorare pensii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt