Într-un an atât de dificil, viaţa noastră ar fi fost încă şi mai complicată fără ei. Vorbim despre cei care pe ger sau căldură greu de suportat, noaptea târziu sau dimineaţă la prima oră se aduc în faţa uşii tot ce avem nevoie. În mâinile lor comenzile noastre sunt în siguranţă. Nu şi ei. Sunt nevoiţi să pedaleze printre maşini conduse de şoferi neatenţi şi, de multe ori, sunt victimele tragediilor de pe şosele. Sunt conştienţi de cât de mari sunt riscurile, dar la fel de mare este nevoia lor de a-şi asigura traiul de zi cu zi. Pleacă la muncă în fiecare zi cu o singură dorinţă- să se întoarcă teferi.
Max are 30 ani şi este unul dintre cei din linia întâi. Într-un domeniu pe care nu l-am considera esenţial, dar fără de care viaţa noastră din ultimul an ar fi fost mult mai complicată.
Max face în aşa fel încât mâncarea sau comenzile noastre la magazine să ajungă la timp. S-a născut în Germania. După revoluţie s-a întors în România cu familia. Aici făcut un liceu de inginerie aerospaţială, apoi - facultatea de management. Nu şi-a găsit un loc de muncă bine plătit în ţară şi, în 2016 a plecat din nou.
Max s-a întors în România în 2019 şi a început să facă livrări pe bicicletă.
Uneori, de la cei cărora le livrează mâncarea la uşă primeşte în loc de ”mulţumesc”… respingere.
Pedalează, în medie zilnic, 150 de kilomteri, şi nimeni nu-i garantează siguranţa. Şoferii nu sunt atenţi la el în trafic, iar riscul de accident este la fiecare pas.
Nicio zi nu seamănă cu cealaltă însă au ceva în comun un singur gând…gândul cu care se trezeşte dimineaţă
