Gradul de ocupare a spaţiilor din cele şase centre regionale pentru cazarea solicitanţilor de azil este de 65%, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
El a precizat, cu prilejul unei vizite în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, că în centrele de azil sunt cazate 700 de persoane, în timp ce numărul refugiaţilor ucraineni care au cerut azil în România este de 578.
"În acest moment activităţile din PTF sunt adaptate situaţiei operative, ajustarea acestora urmând să se realizeze progresiv, în funcţie de evoluţiile evenimentelor. Din perspectiva securităţii, măsurile luate deja vizează întărirea controlului şi supravegherea sporită la frontierele României. În cifre, vă pot informa că în perioada 24-27 februarie, prin toate punctele au intrat în ţară 67.000 de cetăţeni ucraineni şi au ieşit din ţară prin punctele de frontieră de stat 35.000 de cetăţeni ucraineni. Aşadar, pe teritoriul României în acest moment se află 32.000 de cetăţeni ucraineni, dintre aceştia, 578 solicitând protecţia statului român în centrele de azil. În acest moment, în centrele noastre, toate cele şase centre, sunt cazaţi 700 de cetăţeni, gradul de ocupare fiind de aproximativ 65%. Cifrele sunt într-o dinamică continuă şi aşa cum observăm, o mare parte din cetăţenii ucraineni aflaţi pe teritoriul României părăsesc ţara", a afirmat Bode.
Ministrul a precizat că, luni dimineaţă, erau cazaţi în tabăra de refugiaţi 192 persoane, iar numărul total al ucrainenilor care au tranzitat această tabără este de 277.
agerpres.ro