În primele 6 luni ale anului trecut au plecat din Spania nu mai puţin de 165.000 de emigranti. Dintre aceştia, peste 27.000 sunt români care au decis să revină în ţară. E un proces nemaîntâlnit de la marea criză din 2009 încoace.
Mirel Molnar a plecat din Cluj în Spania în 1998. Cei 25 de ani au fost suficienţi pentru a-şi aşeza viaţa aici.
Chiar dacă a existat întotdeauna, legătura cu România a redevenit puternică mai ales în ultimii ani.
Decizia este deja luată. Biletul de avion este cumpărat deja pentru începutul lui Martie. Bineînţeles, întoarcerea acasă înseamnă şi planuri de dezvoltare.
Cosmin şi Mihaela au stat câţiva ani buni în Burriana, aproape de Valencia. Au decis să se întoarcă în ţară, în
Găieşti. Spania oferă bunăstare însă, ca peste tot, cere multă muncă la schimb. Cosmin şi Mihaela au considerat că familia trebuie să fie pe primul loc şi au hotârât să se întoarcă. Bucuria de o vedea pe fetiţa lor Sofia jucându-se în curtea bunicilor este suficientă să echilibreze tot ce au lăsat în spate în Spania.
Printre ei sunt şi Bogdan şi Iuliana, care au venit în Spania în plină pandemie. Lucrează în marketing şi IT.
Deocamdată, ideea reîntoarcerii, dacă există, este undeva foarte departe. La fel şi pentru marea majoritate a celorlalţi români. Chiar dacă încearcă din răsputeri să îşi menţină identitatea. prin părinţii şi bunicii de acasă.