O adolescentă de 16 ani din Iaşi a fost bătută şi abuzată verbal chiar de cei care i-au dat viaţă. Sătulă de calvar, fata a fugit pe străzi, iar acum a ajuns într-un centru de plasament. Ca ea sunt sute sau chiar mii de cazuri, copii care trebuie protejaţi de autorităţi imediat cum au fost preluaţi. Iar primul pas constă în asigurarea unui mediu prietenos, inclusiv la audierile pentru procese. La Iaşi, la sediul Direcţiei de Protecţie Socială există o cameră de audieri specială, care doar ce a fost modernizată cu ajutorul UNICEF. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
După ce a fost abuzată, verbal şi fizic, în mod repetat, chiar de părinţii săi, această copilă a ales să trăiască pe străzi. A preferat nesiguranţa decât bătaia. Acum, din fericire, este într-un centru de plasament. Cu lacrimi în ochi, fata de 16 ani povesteşte calvarul prin care a trecut.
Ar vrea să se intoarcă acasă, dar nu ştie dacă şi când va fi posibil. Recuperarea unui copil abuzat în familie este un proces dificil şi de durată. Longevitatea şi succesul terapiei depinde de cât de deschis este şi ce suport are, spun specialiştii.
Terapia de recuperare a unui copil abuzat începe chiar de la audieri. Pentru că nu are nevoie şi de alte traume şi, de aceea, el nu trebuie să fie plimbat prin secţiile de poliţie, parchete şi săli de judecată atunci cand depune mărturie. Tocmai pentru a evita acest lucru, este dus în camera de audiere de la sediul Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială Iaşi.
Camera de audiere a fost modernizată recent cu ajutorul UNICEF şi este printre primele înfiinţate în ţară. În zona Moldovei, există camere de audiere la direcţiile de protecţie a copilului doar la Iaşi şi Vaslui.