Cine sunt cei opt candidaţi care şi-au anunţat până acum intrarea în cursa pentru Primăria Capitalei

Cine sunt cei opt candidaţi care şi-au anunţat până acum intrarea în cursa pentru Primăria Capitalei

Alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, programate pentru 7 decembrie 2025, se anunţă printre cele mai disputate din ultimii ani, după ce mai multe partide şi-au desemnat candidaţii, iar câţiva independenţi au intrat deja în cursă.

Până în acest moment, Daniel Băluţă (PSD), Ciprian Ciucu (PNL) şi Cătălin Drulă (USR) şi-au confirmat oficial intenţia de a candida, reprezentând principalele partide parlamentare. Lor li se adaugă Ana Ciceală, susţinută de partidul SENS, Liviu Negoiţă, care va candida din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), şi George Burcea, actor şi candidat anunţat al formaţiunii POT (Partidul Oamenilor Tineri).

Pe lista celor care şi-au anunţat candidatura ca independenţi se află Vlad Gheorghe, fost europarlamentar, şi Anca Alexandrescu, jurnalistă şi fost consilier guvernamental.

Campania electorală se va desfăşura între 22 noiembrie şi 6 decembrie, urmând ca bucureştenii să-şi aleagă primarul general pe 7 decembrie. Până în prezent, nu s-au anunţat alianţe electorale majore, fiecare formaţiune optând pentru un candidat propriu.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la funcţia de primar general al Capitalei este 17 noiembrie 2025, inclusiv.

Afla mai multe desprealegeribucuresti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt