Maşinile sunt principala sursă de poluare , mai ales în oraşe. La asta s-a găndit un service auto, care cu ajutorul unui ong şi al voluntarilor a plantat peste 500 de copaci la marginea unui drum circulat din judeţul Arad. Iniţiatorii proiectului şi-au dorit astfel să ajute la îmbunătăţirea echilibrului dintre poluarea maşinilor şi cel al modului în care este afectată natura. Peste 100 de voluntari au dat o mână de ajutor pentru realizarea proiectului. La final, aceştia au avut parte de o surpriză.
Aproximativ 500 de puieţi de stejar roşu şi auriu au fost plantaţi la marginea drumului aflat la intrarea în comuna
Ghioroc, care duce în Podgoria Aradului şi unde, vara există una dintre cele mai mari atracţii turistice din vestul ţării… plaja supranumită "litoralul vestului", care atrage mii de oameni din tot vestul României şi nu numai.
Campania care a pornit la iniţiativa unui service auto din comuna Ghioroc, care vrea să ajute la lupta împotriva
poluării.
Forţa de muncă a fost asigurată de voluntari organizaţi de ONG-uri, biserica şi primăria din comuna Ghioroc.
La final, pe voluntari i-a aşteptat o masă festivă în aer liber, după cum permite pandemia.
Copacii au fost plantaţi în zona care, speră autorităţile, va deveni Pădurea Centenar. La centenarul Marii Uniri de la 1918, în 2018, Primăria Ghioroc a plantat aici 1918 copaci, dar nu toţi s-au prins, aşa că viitoarea pădure a fost
completată astăzi cu noi copaci.
Pe fiecare copac plantat a fost lipit un bileteţel care anunţă că pomii au fost plantaţi de copii care roagă ca arborii să nu fie rupţi. Organizatorii spun că vor să continue campania.
În România se taie anua aproape 40 de milioane de metri cubi de lemn. Astfel, suprafaţa împădurită a scăzut mult sub optimul ecologic, fiind vorba despre un procent de aproape 27% din suprafaţa ţării.