Condiţiile pentru fonduri europene în 2021-2022. Informaţii ESENŢIALE pentru fermieri

Condiţiile pentru fonduri europene în 2021-2022. Informaţii ESENŢIALE pentru fermieri

Discuţiile legate de noua Politică Agricolă Comună şi perioada de tranziţie, până în 2023, au provocat multe confuzii în rândul fermierilor care vor să acceseze fonduri europene. Mulţi aşteaptă noile regulamente şi ghiduri de la Bruxelles pentru a vedea ce condiţii trebuie să îndeplinească, însă acestea vor mai întârzia o perioadă. Între timp, este esenţial pentru cei care vor să acceseze fonduri europene, să ştie că în perioada 2021-2022, ghidurile vor rămâne cele din PNDR 2014-2020, chiar dacă banii alocaţi vor fi din noul exerciţiu financiar.

”Ar trebui să specificăm pentru toţi potenţialii solicitanţi şi pentru beneficiarii PNDR care vor să depună în continuare proiecte, că toate condiţiile din PNDR 2014-2020 vor fi şi în anul 2021 şi în 2022. După ele vom lucra. Deci condiţiile aferente programului 2014-2020 vor fi regăsite şi pe proiectele din perioada de tranziţie 2021-2022”, a precizat consultantul Marinela Strîmbulescu în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”.

”Se merge pe ghidurile vechi cu bani noi. Sunt foarte mulţi care mă sună şi îmi spun că unii consultanţi mai puţin informaţi le spun că nu au apărut ghidurile. Stimaţi fermieri, ghidurile sunt cele vechi. Singurul lucru care se mai poate modifica la criteriile de selecţie este numărul de puncte pe fiecare criteriu. Atât ne poate permite procedura aprobată de Bruxelles. Restul, prevederile din ghid sunt cele din ghidurile 2014-2020”, a completat Marian Vişu-Iliescu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt